Ginduri si vise intruchipate in materialul primar: pamintul
— De vorba cu ceramistul Anton Ciobanu —Aparut in "Cronica" - 18 octombrie 1977
A modela lutul si a-l supune unor originale metamorfoze artistice, in acord cu fertila traditie a ceramicii romanesti echivaleaza, pentru Anton Ciobanu, cu implinirea unei vocatii. O vocatie transmisa din tata in fiu, si ridicata, prin el, la rang de arta. Ceea ce, la parintele sau era mestesug si bun simt rural, la Anton Ciobanu, printr-o sublimare superioara, calitatile numite au devenit arta.
Anton Ciobanu interpreteaza liber, in compozitii indelung elaborate, intelepciunea si poezia populara, istoria patriei, prefacerile complexe ale Romaniei. Artistul cauta, de fiecare data, lumina adevarului, chiar printre stele si sori, meteoriti si comete, pentru ca omul in numele caruia viseaza crede in existenta lui.
In atelier vad reunite, laolalta, lucrarile ce au facut parte din cea de a 20-a expozitie personala a artistului. Ea a avut o tematica inedita pentru o expozitie de ceramica: "Istorie si Cosmos"...
— Care e semnificatia acestui titlu? — il intreb pe artist.
— Raspund printr-o marturisire. Ea releva apartenenta mea la spatiul natal, unde Bistrita, atit de mult cintata de poeti, e un imens arcus ce trece pe trupul de vioara al Moldovei. Gindurile copilului ce eram odinioara, alimentate in anii din urma, de lecturi cu subiecte, ca sa zic asa, extraterestre, de eforturile oamenilor de a lua in posesie cosmosul, au revenit in mintea si preocuparile mele de ceramist.
Mi s-a parut firesc sa incerc o talmacire in materialul primar, pamintul, a acestor vise si ginduri.
— Totusi, de ce si Istorie si Cosmos?
— Istorie, pentru ca, in expozitie am prezentat si citeva piese inspirate din trecutul de lupta al poporului nostru. Anul acesta, cind sarbatorim evenimente istorice cu rezonanta exceptionala pentru noi, am considerat drept cea mai de pret datorie de creator sa particip la marile evenimente ale istoriei patriei mele. In acelasi timp, cosmosul eu l-am privit ca pe o veche aspiratie a oamenilor. Mitul lui Icar m-a framintat totdeauna. Omul are tentatia zborului. E, cred eu, aici si nevoia lui de purificare. Istoria e determinata in timp, Cosmosul de spatiu. E o relatie, pot spune, dialectica, filozofica. De aceea caut si sper sa si reusesc, sa creez, in ceramica, ceea ce altii obtin de la materialele, sa zic asa, moderne, otelurile inox mai cu seama. Pun in relatie forme si volume gindite de mine nu in chip static ci in miscare. Cinetismul imprimat vreau sa asigure, de fapt, intelegerea mai fireasca a spatiului pe care l-am exlorat cu mijloace artistice. Ce este Cosmosul daca nu o infinita miscare?
— Daca i-mi ingaduiti o mica gluma, va invit sa coborim cu picioarele pe pamint. Ce va urma acestui ciclu?
— Imi cunoaste-ti de mai multi ani preocuparile. Am fost atras, pe rind, de functia simpla a obiectelor de utilitate imediata care aveau insa si o nedisimulata valoare artistica. Am incercat apoi, pe linia unei cautari a limbajului propriu, o apropiere de literatura, de lumea poeziei romanesti. Am deschis chiar la Iasi, in urma cu citiva ani, o expozitie inspirata de poezia argheziana. Incercam o translatie dintr-un limbaj artistic intr-altul, luindu-mi ingaduinta de a nu ilustra opera literara, ci de a face creatie in marginea textului literar. Eram atras de metafora, de acele echivalente surprinzatoare intre imagini.
Acum ma intorc din nou la om, cu bucuria de a-l descoperi in datele etice ce-i confera eternitatea.
— Anton Ciobanu apartine unei vechi familii de mesteri ceramisti...
— In familia noastra eu reprezint a treia generatie. Arta de a modela lutul am invat-o de la tatal meu, inca din copilarie. Palmele batatorite si lucrarile mele arata convingator, sper, ca ceramica nu e deloc o treaba usoara. Am vrut sa duc mai departe cele deslusite linga gura fierbinte a cuptorului, invirtind roata simpla si miraculoasa. A fost si mai este inca un drum greu. Am avut, in cei aprope douazeci de ani de cind expun ceramica, multe satisfactii dar si numeroase piedici. Multi n-au inteles ca nazuintele mele nu au nimic comun cu maruntele ambitii. "Superestetii" au strimbat uneori din nas la arta simpla insa profund romaneasca a "olarului" Ciobanu. Publicul a fost insa intotdeauna cu mine. El imi este prietenul cel mai de nadejde. Neavind timp de "speculatii" i-mi vad inainte de lucrul meu. Vreau sa cinstesc cum se cuvine cea de a doua editie a festivalului "Cintarea Romaniei".
Valentin CIUCA