MOARTEA UNUI ARTIST
Aparut in Ziarul de Bacau - 27 februarie 2004
MARTURISIRI
L-am cunoscut în urma cu aproape patru decenii, cu prilejul vernisarii primei sale expozitii de anvergura amenajata în foaierul hotelului "Decebal". Lume multa si buna, venita la întâlnirea cu arta unuia dintre tinerii ce bateau la portile consacrarii: notabilitati, artisti si iubitori de arta, ziaristi, dar si câtiva "rataciti" ca mine, veniti din pura curiozitate. Nu mi-am imaginat, atunci, ca peste ani voi deveni prietenul si confidentul sau, prietenul "de taina", dar si martor întristat al ultimelor clipe ce i-au precedat "marea calatorie". Retin câteva din spusele lui de atunci: "Nu sunt mester la vorbe. Pentru mine vorbesc lucrarile mele. Daca limbajul lor va este placut, daca va suna bine la ureche, înseamna ca ne-am înteles. Daca nu, sa lasam timpul spre a ne înlesni comunicarea învatând - eu, cum sa ma exprim artistic; voi, cum sa-mi percepeti mesajul".
Asistam, desi adevarul mi s-a relevat mult mai târziu, la un moment ce avea sa devina unul de referinta. Ceramistul Anton Ciobanu avea sa reinventeze mestesugul traditional românesc al olaritului, transformându-l într-o arta cu valente nemaicunoscute pâna la el si neegalata pâna acum: ceramica artistica si decorativa. Piesele pe care le-a creat în tot acest rastimp contin mesajul pamântului din care noi însine am fost zamisliti, fie ca le-a modelat în atelierul sau de la Bacau, la Hemeiusi ori dincolo de ocean, la Philadelphia, din perioada periplului american.
Neastâmparul, febra creatiei înca îl stapâneau. Nu s-a gândit nici o clipa ca o soarta implacabila îl va îndeparta de proiectele ce-si asteptau rândul pe masa de lucru. Avea dorinta de a trai. De a-si continua facerea. De a ne darui noi bucurii. Cu putin timp în urma, în ultima toamna a vietii ce-i fusese harazita, si-a vazut împlinindu-i-se unul din marile vise: o galerie personala. Voia sa înfiinteze o scoala de ceramica si o Fundatie care sa-i poarte numele. Era asteptat, în primavara acestui an, sa le împartaseasca din misterele talentului si artei sale, studentilor de la o renumita universitate italiana. Oficiali ai Parlamentului României îi avansasera propunerea de a proiecta si realiza lucrari pentru decorarea spatiilor exterioare si interioare ale Palatului. Dar destinul i-a fost potrivnic. Toate acestea au intrat în amintire. Anton Ciobanu nu mai apartine acestei lumi, ci doar inimilor si memoriei noastre. Mult prea devreme s-a ridicat la slava vesnica!
Mihai BUZNEA
Anton Ciobanu nu mai este! A parasit aceasta lume si s-a înaltat la astri, în Universul pe care l-a slujit o viata inspirându-i
creatia si remodelându-i chipul si dimensiunile. Timp de aproape cinci decenii si-a consacrat fiecare clipa spre a-si împlini
talentul si a da forma si expresie pasiunii de modelare a lutului din care el însusi a fost plamadit, înzestrat fiind cu un har
cu care numai alesii Domnului sunt daruiti.L-am cunoscut în urma cu aproape patru decenii, cu prilejul vernisarii primei sale expozitii de anvergura amenajata în foaierul hotelului "Decebal". Lume multa si buna, venita la întâlnirea cu arta unuia dintre tinerii ce bateau la portile consacrarii: notabilitati, artisti si iubitori de arta, ziaristi, dar si câtiva "rataciti" ca mine, veniti din pura curiozitate. Nu mi-am imaginat, atunci, ca peste ani voi deveni prietenul si confidentul sau, prietenul "de taina", dar si martor întristat al ultimelor clipe ce i-au precedat "marea calatorie". Retin câteva din spusele lui de atunci: "Nu sunt mester la vorbe. Pentru mine vorbesc lucrarile mele. Daca limbajul lor va este placut, daca va suna bine la ureche, înseamna ca ne-am înteles. Daca nu, sa lasam timpul spre a ne înlesni comunicarea învatând - eu, cum sa ma exprim artistic; voi, cum sa-mi percepeti mesajul".
Asistam, desi adevarul mi s-a relevat mult mai târziu, la un moment ce avea sa devina unul de referinta. Ceramistul Anton Ciobanu avea sa reinventeze mestesugul traditional românesc al olaritului, transformându-l într-o arta cu valente nemaicunoscute pâna la el si neegalata pâna acum: ceramica artistica si decorativa. Piesele pe care le-a creat în tot acest rastimp contin mesajul pamântului din care noi însine am fost zamisliti, fie ca le-a modelat în atelierul sau de la Bacau, la Hemeiusi ori dincolo de ocean, la Philadelphia, din perioada periplului american.
Neastâmparul, febra creatiei înca îl stapâneau. Nu s-a gândit nici o clipa ca o soarta implacabila îl va îndeparta de proiectele ce-si asteptau rândul pe masa de lucru. Avea dorinta de a trai. De a-si continua facerea. De a ne darui noi bucurii. Cu putin timp în urma, în ultima toamna a vietii ce-i fusese harazita, si-a vazut împlinindu-i-se unul din marile vise: o galerie personala. Voia sa înfiinteze o scoala de ceramica si o Fundatie care sa-i poarte numele. Era asteptat, în primavara acestui an, sa le împartaseasca din misterele talentului si artei sale, studentilor de la o renumita universitate italiana. Oficiali ai Parlamentului României îi avansasera propunerea de a proiecta si realiza lucrari pentru decorarea spatiilor exterioare si interioare ale Palatului. Dar destinul i-a fost potrivnic. Toate acestea au intrat în amintire. Anton Ciobanu nu mai apartine acestei lumi, ci doar inimilor si memoriei noastre. Mult prea devreme s-a ridicat la slava vesnica!
Mihai BUZNEA
A plecat dintre noi în acest sfârsit de iarna cu promisiuni de primenire. Rapus de o boala necrutatoare la o vârsta mult prea tânara pentru vitalitatea si proiectele sale artistice. Acum tace. Mâinile lui nu mai pot împlini miracolul devenirii perpetue. Au încremenit pentru vesnicie. Pierderea este ireparabila si nu credem a se mai naste prea curând un astfel de om. În modestia si bunatatea lui ne-a oferit bucurii ce ne vor lipsi, fara sa ne ceara prea multe. Doar acceptare, întelegere si recunoastere.
Destinul implacabil nu iarta! Artistul a fost luat dintre noi de o boala necrutatoare, rapus pe patul de spital. Si totul a devenit nefiinta!
A fost unul dintre concetatenii nostri care a trait în virtute si onoare. A venit din neant si s-a reîntors la el, scurtu-i popas pamântean însemnând nelinistile creatiei si bucuriile reusitelor pentru el si pentru noi. Pe 15 iunie vârsta i s-ar fi rotunjit la 65 de ani. Îsi astepta aniversarea pregatindu-ne noi surprize. Nu i le vom mai vedea si admira.
Ce am mai putea spune, acum, despre el, când durerea ne copleseste inimile? Opera pe care o lasa în urma ne vorbeste cel mai limpede despre ceea ce a fost si ceea ce a împlinit: a descoperit în lut misterul divin al existentei umane si l-a descifrat în fiecare dintre piesele sale. Totul este tarâna - spunea adesea, trebuie sa-i descoperim sublimul, misterul, fascinatia si sa le facem sa vorbeasca. A transfigurat stravechea îndeletnicire a modelarii lutului, convertin-d-o în arta autentica, de cea mai înalta valoare. Cei care l-au cunoscut si i-au fost aproape se pot considera fericiti. Cei care nu au auzit de el se pot considera frustrati pentru ca nu au apucat sa soarba din izvorul cunoasterii. A creat scoala româneasca de ceramica artistica si decorativa si tot el este initiatorul primei expozitii nationale private de ceramica, locuinta lui din Bacau fiind un autentic muzeu al ceramicii, dar si al unor piese de etnografie de o valoare incomensurabila. Cunoscut si apreciat în tara, dar si peste hotarele ei pentru harul pe care l-a insuflat lutului. A avut peste 60 de întâlniri cu publicul larg din România, dar si din Statele Unite ale Americii, Japonia, Cehoslovacia, Anglia si alte tari ale lumii. Piesele pe care le-a creat le numea simplu: copiii mei!
Copiii lui sunt, acum, în doliu. Ne descoperim si noi în fata Ta, Maestre, si rostim: Dumnezeu sa te ierte si sa te primeasca la El. Viata ta pilduitoare, sincera si cu dragoste fata de Creator merita aceasta rasplata!
Mihai BUZNEA
NU SI-A ROSTIT TOT CE AR FI VRUT SA NE MAI SPUNA!...
Despre cei plecati de lînga noi, numai de bine! Anton Ciobanu s-a grabit sa ne paraseasca, desi ar mai fi avut multe de spus si de facut în aceasta lume care i-a fost atât de draga, dar nu de putine ori ostila datorita unor oameni care n-au vrut, ori poate n-au putut sa-l înteleaga. "Traieste fiecare clipa ca si cum aceasta ti-ar fi ultima daruita!". Iata crezul unui artist pe care noi, bacauanii, am avut marea sansa de a ne fi contemporan. Stim ca numele lui nu le-a spus tuturor prea mult, întregul adevar despre el, omul si artistul Anton Ciobanu. Unora, foarte putin sau chiar deloc. Ceea ce nu înseamna ca meritele si calitatile îi sunt cumva stirbite cu ceva. El si-a câstigat locul - unul de frunte - în constiinta comunitatii printr-un talent de exceptie în modelarea lutului si metamorfozarea tarânei în chip si expresie. A fost un mesager stralucit al artei românesti pe numeroase meridiane ale lumii. Nu e nimic exagerat în aceste afirmatii! Priviti-i piesele - câte i-au mai ramas dintr-o colectie impresionanta raspândita prin galerii de prestigiu si colectii private - expuse în propria-i expozitie amenajata în locuinta ce l-a adapostit pâna în ultima clipa a vietii si veti avea revelatia ca va aflati în fata unui fenomen artistic de dimensiuni cosmice, cu care nu ne ptem întâlni oricînd si oriunde.
A fost permanent constient de faptul ca arta sa trebuie sa-l reprezinte, prin forma, culoare, expresivitate si mesaj. Dar, în acelasi timp, ca ceea ce creeaza apartine oamenilor în mijlocul carora se afla zi de zi. Nu siesi. Precum copiii pe care, dupa ce i-ai crescut si modelat dupa chipul si asemanarea ta, îi ajuti sa zboare spre rosturile lor. A avut sute, mii de astfel de copii carora le-a insuflat fiorul vietii vesnice - pentru ca arta nu moare niciodata - si pe care i-a iubit la fel de mult, caci dragostea lui fata de propriile creatii nu a avut limite. I-a fost încapatoare si adânca precum Universul. De aceea, mostenirea spirituala pe care ne-a lasat-o este inestimabila si fara de pereche. Fericirea lui, marea lui fericire a fost sa ne ofere frumusete si bucurie, închipuite din lut, talent, inspiratie divina si foarte multa dragoste. Si a reusit cu prisosinta. Iata de ce întristarea si durerea, la despartirea de el, nu ni se mai par o tragedie de nesuportat. Pentru ca Anton Ciobanu nu pleaca. Ramâne prin opera sa.
Mihai BUZNEA
O JUMATATE DE SECOL DE CREATIE REFLECTATA ÎN PRESA
Timp de aproape o jumatate de secol, mâinile sale au mângâiat lutul cu gingasie, blândete si patima. Din pamântul galben a reusit sa plamadeasca o lume fabuloasa, plina de mister. A creat si a lansat un stil propriu în arta ceramica. Lucrarile sale înnobileaza acum colectii de arta particulare din întreaga lume. Adulat în strainatate, Anton Ciobanu nu a fost prea iubit de confratii de breasla de acasa. Nu a avut când si, mai ales, cu ce sa mearga la studii înalte, iar acest amanunt se pare ca a cântarit greu în ochii confratilor de breasla. Dupa o activitate artistica de peste cinci decenii, Anton Ciobanu nu se afla printre membrii de drept ai Uniunii Artistilor Plastici din România. Mai apropiati i-au fost criticii de specialitate, care, impresionati de mestesugul românului ce a avut maiestria sa transforme olaritul traditional în arta, i-au recunoscut calitatile inconfundabile, situându-l acolo unde îi este locul. Multi artisti din întreaga lume si-ar dori sa aiba parte de cronici atât de favorabile cum a avut, de-a lungul întregii sale cariere, ceramistul Anton Ciobanu. De la Adrian Paunescu, cel care a scris în numeroase rînduri în revista "Flacara" despre artistul bacauan, pâna la emisiunile facute despre si cu Anton Ciobanu, la postul de radio "Europa Libera", nu a existat jurnalist sau critic de arta care sa fi scris despre ceramist fara sa spuna macar câteva cuvinte de lauda la adresa sa si a operei salei. Marturie pentru acest lucru stau zecile de articole publicate în presa vremii în cei mai bine de 40 de ani de stradanii artistice. Roni Caciularu ("Steagul rosu" Bacau, septembrie 1965): "Este o energie interioara în lutul lui Ciobanu, care îsi cere descatusarea. E un freamat, o durere si o bucurie de început. Ceramica lui contine si o fuziune personala între traditie si inovatie, elementul folcloric fiind fructificat inteligent". În aceeasi publicatie care, de altfel, i-a consacrat cele mai multe articole, urmarindu-i, practic, evolutia, mai putem citi: Gheorghe Ursu (decembrie 1971) - "Vasele lui Anton Ciobanu, simbol al luminii si al puritatii, iau forme neasteptat de sugestive (…), degaja un puternic si terifiant optimism"; Mandica Mardare (martie, 1973): "Anton Ciobanu este un ceramist gata sa jertfeasca totul pasiunii sale"; Ernest Gavrilovici (decembrie, 1973): "Afirmat spectaculos în ultimii ani, este unul din cei mai interesanti artisti plastici bacauani. A evoluat constant din zona tehnicii si a motivelor juste, …si florale, spre o zona a intelectualizarii formelor si rafinarii ideilor. Stadiul actual al artei sale este unul de exprimare inedita si sintetica a universului românesc"; Radu Negru ("Flacara Iasului", aprilie 1974): "Este un vizionar, cu o claritate de viziune plastica destul de rara si personala. Proiectia si realizarea formelor ceramicii sale contine sensibilitatea primara, amintirea neoliticului de pe aceste meleaguri, fara a ramâne la imaginea consacrata, antropomorfa, a vaselor de lut sau la descifrarea, la redescoperirea motivelor florale, zoomorfe, antropomorfe, ori la amplificarea lor".
Nici publicatiile centrale, de cultura sau de informatie, nu au ignorat de-a lungul timpului opera artistului ceramist bacauan pe care au perceput-o la aceeasi dimensiune, conotatie si expresivitate artistica. Un ton în total dezacord cu cel al artistilor bacauani care, în loc sa aprecieze eforturile si reusitele confratelui lor, l-au contestat, hulit si negat. Valoarea lui Anton Ciobanu s-a afirmat, însa, si s-a impus prin ea însasi, a depasit rautatile si invidia, care pâna la urma nu sunt decât pacate omenesti. Nu doar presa din tara i-a fost alaturi. Nu putine au fost publicatiile sau posturile de radio care i-au urmarit si marcat evolutia artistica si în perioada de exil. Constantin Alexandroaie, Radio Liberty, SUA - aprilie 1996: "Anton Ciobanu este un mare maestru al combinarii cineticului cu lumina si culorile, elemente care confera operelor sale dinamism, suplete, miscare. Artistul a reusit sa creeze din pamânt ceea ce sculptorii lumii au facut cu ajutorul materialelor asa-zis traditionale, cum sunt marmora si otelurile special".
ÎNTRE MARII ARTISTI AI VREMII
"Este neîndoielnic faptul ca omul acesta s-a nascut artist, asa cum pasarile cerului sunt, în felul lor, artiste. Respiratia lui se muta în bulgarele de lut si apa, se amesteca laolata cu sudoarea, iar ceea ce se naste e un fel de poem închinat aproapelui, o imagine plastica asupra lumii, a dragostei si maternitatii, a universului florilor, a muzicii. Muzica, de altfel, pare a fi dominanta a creatiei atât în ipostaza dansului cât si a trimiterilor explicite la arta sunetelor. Asa se explica si aspiratia catre armonie, o armonie a formelor, dar si a culorilor.
Anton Ciobanu nu a avut vreme sa-si slefuiasca talentul în atelierele unor Academii sau ale unor ilustri sculptori ori ceramisti cu virtuti decorative. El s-a construit singur, tenace, în cautari numai de el stiute dar si tragând discret cu coada ochiului la marea lectie a naturii. Ea l-a învatat cum sa alcatuiasca proportional si sugestiv forma, cum sa o sustina plastic si cum sa îi confere un tâlc simbolic. A si ratat dar a si reusit. Fiind o structura de luptator, insuccesele l-au întarit, adversitatile i-au fortificat crezul artistic. Apreciat de public, dar ignorat de confrati Anton a încercat solutia exilului. Ani în sir a muncit din greu în Statele Unite, la Philadelphia, sa-si poata încropi un atelier si un nume. Expozitiile l-au costat enorm, satisfactiile nu au fost putine. Departe de tara, artisti notorii (Gheorghe Saru, Klara Tamas) nu s-au sfiit sa expuna alaturi de Anton Ciobanu la Washington. Si totusi, integrarea nu s-a putut realiza. Anton Ciobanu a revenit acasa". "Galerie de arta la Bacau cu operele lui Anton Ciobanu, iata un incontestabil câstig cultural al orasului, dar si al tarii, un loc privilegiat de întâlnire cu traditia unui stravechi mestesug dar si cu solutiile moderne ale timpului de astazi", sunt doar câteva din impresiile pe care unul din cei mai apropiati prieteni ai artistului, criticul de arta Valentin Ciuca, le-a împartasit, în diverse ocazii, tuturor celor care au avut norocul sa se afle în preajma maestrului Ciobanu la versnisajele expozitiilor sale personale.
Elena SOLOMON